- Şi, bă, nu sta ca statuia că am treabă dă nu mă văd, spuse, cam iritat, comisarul-şef, uitându-se ferm la inspectorul care-i răpea plăcerea savurării unui ness cu havana şi, evident, whiscki-ul aferent. Dar, după figura omului care aducea cu un bostan călcat de tractor, îşi dădu seama că e ceva grav.
- Şefu’, un sursar d-al meu, da’ nu pot să-i dau numele, că-i sub acoperire, unu’ de-i zice Acadea şi, fiind cam curist el, de meserie, lucrează în parcul din centru, m-a informat că pun ăştia de-o paradă, ceva naşpa, dă vin şi alea şi ăia, adică toţi poponarii şi curvele că se consideră minoritate şi adică sunt discriminaţi şi vor să-şi revendice drepturile în societate aşa cum au văzut ei în Olanda, pizdii mă-sii, că numai la futai le stă mintea, nu la producţie ca pă vremuri. Io zic să ieşim cu băieţii şi să le rupem cururile cu bastonu’ ca să le treacă dă paradă. Aprobaţi?
Şeful îl privi parcă cu milă şi-i spuse:
- Bă, Titele, tu, vacă ai fost de când te ştiu şi doar am fost colegi. D-aia-i şi rămas doar un amărât de inspector în timp ce eu am ajuns comisar-şef. Bă, tu n-ai perspectivă, bă! Ascultă aici la mine! Le spui curiştilor şi la toţi ceilalţi labagii că parada lor se aprobă, iar tu bagi băieţii la ţinută ştoc şi-i pui să se plimbe cu ei şi să-i păzească ca pă ochii dăn cap! Hai, flit, şi nu mai gândi că te îmbolnăveşti. Pentru asta, sunt eu pus aici. Salutare!
A doua zi, având limba pregătită pentru orice serviciu, comisarul-şef stătea sluj în faţa primului tartor şi-i relata povestea cu parada. La sfârşit acesta îl privi cu greaţă şi-i zise:
- Pulică, puneţi bă, tunu’ cu apă pă ei şi răcoriţii, bă, ce tre’ să vă învăţ IO!?
- Bă, tăticu’, gândi comisarul-şef, hai, că Titi e tâmpit, treacă-meargă, da-i numa’ inspector, da’ ăsta-i câta-i preş... Bă, ce dreacu’ io-s oare singuru’ dăştept dă-n ţara asta? Însă, cu mult tact diplomatic, spuse:
- Am înţeles! Vom face exact aşa cum ordonaţi! Da’ aşaaa, ca problemă adiacentă, în perspectiva alegerilor... n-ar fi mai bine săăăă... ştiţi, poate că, nişte măsuriiiii...
În ochiul stâng al şefului suprem, acela care cam fugea mai mereu spre slănină, licări o luminiţă. Verde, sinistră, însă luminiţă! Alegerile erau singurul eveniment pentru care merita să trăieşti. Prin urmare spuse ferm:
- Păi, băiii, c-acu’ mă-nervezi, io ce căcat mănânc aici?! Aveţi grijă cum se derulează evenimentu’ ca să vadă şi curiştii, că noi înţelegem dimensiunea multiculturală, unitatea în diversitate, manifestăm nu numai toleranţă, ci şi profundă înţelegere, în fine, vezi ce gargară bagi tu acolo, ca să bage şi ei votu’ pentru noi, adică pentru mine, că de restu’ mă doare-n cur! Hai, flit, la treabă şi, dacă iese bine, om te fac, dacă nu, ţine minte, ai belit-o!
Comisarul-şef, de fapt omul de bază al şefului suprem, se retrase protocolar, cu spatele, făcând plecăciuni şi gândindu-se cu respect la curtenii din vechime. Ştiau ei ce ştiau! Păi, dacă te retragi aşa, nu rişti un picior în fund care să te ducă cine ştie unde. Ajuns la biroul său îl convocă pe Titi şi-i ordonă:
- Titele, puiule, adună toate soiurile dă fufe şi pulărăi, le spui că puterea e cu ei, le asiguri paza şi ai grijă să se desfăşoare cum le-o suna lor apa-n cap! Tai-o, urgent, că dacă iese cum am socotit-o eu ne pune Dumnezeu mâna-n cap! Că tot veni vorba, vezi că am aranjat şi cu partea adversă, am vorbit cu dom’ părintele acela mare, Pefeu’ cum îi spunem noi pe nume de cod, să bage şi el o contramanifestaţie, cu babe d-ale lui bisericoase, cu flăcăi d-ăia care mănâncă numai lumânări, să nu zică lumea că ne-am dat cu poponarii. Noi suntem, bă, ca totdeauna, imparţiali! Te-ai prins!? Uşche-o, la lucru!
Duminică, peste patru zile deci, după ce televiziunile anunţaseră din oră în oră epocalul eveniment, locul şi orele de desfăşurare, pe marele bulevard care purta numele unui erou al neamului, nu mai era loc nici cât să arunci un ac. Şirurile de jandarmi şi poliţişti asigurau ordinea, iar parada începu exact la ora fixată, dovadă a seriozităţii tuturor participanţilor.
Deschiderea a fost făcută de fetele tarifate, începând cu cele de mii de euro pe noapte, cu toalete demne de orice spectacol monden şi alură de doamne din lumea bună, până la cele mai modestuţe care dau scurtul în gară printre linii. Oricum, şi acestea puse la ţol festiv, cu fustiţe tip guleraş şi cu surâsuri mai îmbietoare decât o telenovelă argentiniană. Pe trotuar, printre spectatorii mai vârstnici şi cu unele posibilităţi materiale restrictive se înregistrară câteva infarcturi, dar cine să bage în seamă aceste mici incidente când iată, apăruseră deja travestiţii. Doamne! Câtă gingăşie, ce fantezie în aranjarea ţinutelor, ce gestică sugestivă (scuze!), câtă graţie şi mai ales eleganţă. Un adevărat regal al bunului gust şi al exuberanţei, al chefului de viaţă şi bună dispoziţie...
Cuplurile de homosexuali şi lesbiene nu au prea entuziasmat fiindcă păreau deja ceva foarte burghez şi aşezat, iar lumea era foarte obişnuită cu ei. Au cules totuşi ceva aplauze, dar numai aşaa, de complezenţă.
Cu totul altul a fost efectul figurilor virile şi pline de patimă ale violatorilor sadici, pe lângă care violatorii în grup păreau doar nişte liceeni care fumează în closet. Mai ales că primii purtau, la vedere, uneltele preferate, iar aici era de admirat fantezia lor creatoare. Păcat însă că erau, majoritatea, cam prost îmbrăcaţi. Dar, erau totuşi îmbrăcaţi, spre deosebire de exhibiţionişti care purtau, în cel mai bun caz, nişte cearşafuri, nici acelea prea curate. Voaieriştii nu prea au înregistrat succes, însă toată lumea a stat cu sufletul la gură când au defilat necrofilii cu partenerele lor în diferite stadii de putrefacţie. Fizionomiile lor tragice, romantismul şi evidenta suferinţă cauzată de iubire, au făcut ca muzele poeţilor onirici aflaţi printre spectatori să tresară excitate. Publicul îşi revenea cu greu şi aproape nici nu observă grupul mare, dar destul de tern al incestuoşilor, sau cel de un pitoresc incontestabil al sado-masochiştilor, deşi, ca să fim sinceri, îmbrăcămintea acestora din urmă dădea idei chiar şi unor gospodine grase aflate, cel puţin aparent, în amorţire. Onaniştii se dovediră foarte plictisitori, deşi eforturile lor de a părea interesanţi provocară câteva leşinuri printre manifestanţi. Zadarnic însă! Erau mult prea banali şi dacă stăm să ne gândim bine, asta este deja o practică atât de domestică încât nu este demnă de luat în seamă. Au mai defilat şi fetişiştii, precum şi pedofilii. Ăştia din urmă, înduioşători ei, dar totul pe fondul unei plictiseli din ce în ce mai evidente. Eiii, dar când au apărut zoofilii, lucrurile s-au schimbat! Ce veselie, ce antren! Cuplurile mixte dădeau dovada unor admirabile empatii. Tandreţea reciprocă era de natură să dea lacrimi şi unui fierar-betonist calificat. Ce voioşie printre capre, ce jucăuşi erau partenerii canini de talie mare, sau chiar mijlocie, nu mai vorbim de purcei ori de cimpanzeii celor cu dare de mână. Ceva de vis, ceva ce nici în barca străbunului Noe nu fusese. Lipseau, din motive oarecum fireşti, elefanţii, însă nimeni nu se putea dumiri cum de nu erau şi şerpi, ştiut fiind că aceştia au două penisuri şi, la drept vorbind, o îmbrăţişare a unui piton nu poate fi comparată cu a nici unui amant oricât de înfocat ar fi acesta. Ei, dar poate la anul...
Noaptea se lăsase de mult când parada s-a încheiat în lumina torţelor. Apoi, cine ştie ce s-a mai întâmplat, deoarece nu este cazul să fim indiscreţi, iar posibilităţile de a-ţi găsi sufletul pereche erau mai multe ca oricând...
În ziua următoare, şeful suprem citea un sondaj de opinie, hăhăia satisfăcut şi trăgea cu plăcere dintr-o sticlă, înjurându-i meseriaş pe rivalii, făcuţi zob după ultimul eveniment cultural cu priză la mase. Semnă şi decretul de înaintare la gradul de chestor al comisarului-şef, odată cu numirea acestuia ca director cu puteri nelimitate pe graniţa de est unde avea de luptat cu speculanţii transfrontalieri de şuruburi şi fierbătoare. O sarcină dificilă, însă compatibilă cu abilităţile şi posibilităţile personajului. Pe inspectorul Titi îl numi în locul celui promovat, totodată înaintându-l în grad. În fond el era cel care, printr-o anonimă, semnalase oportun ambiţiile cam exagerate ale fostului său şef. Precum vedem, este posibil ca o bună conducere să-i fericească pe toţi. Doar proaspătul chestor gândea, cumva nostalgic, în biroul său aflat acum în estul sălbatec:
- Băi, băiete, da’ curvă-i lumea asta!
Mihai Batog-Bujeniţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu