Pagini

sâmbătă, 18 mai 2013

Stelian Tănase - OAMENII LUI OBAMA ASCULTĂ TELEFOANELE JURNALIŞTILOR


De cîteva saptamâni, administrația Obama se confruntă cu un imens scandal privind ascultarea a 20 linii telefonice, fixe si mobile, aparținând unor jurnaliști de la Associated Press. Deși cazul este intens mediatizat in străinatate, el nu suscită un mare interes la București.
Reacţiile provocate de spusele lui Sorin Rosca Stanescu despre premier şi serviciile secrete par să fi acaparat toate condeiele gazetarilor.
Așa cum se întâmplă şi acum un an când la Londra se desfăşurau audieri fără precedent în scandalul Murdoch/News of the World, pornind tot de la ascultarea telefoanelor, dar acolo nu de către autorități, ci de jurnaliști.

Acum un an, la 7 mai, Associated Press a publicat un articol privind dejucarea unui atentat terorist ( http://news.yahoo.com/us-cia-thwarts-al-qaida-underwear-bomb-plot-200836835.html ). Membri ai Al-Queda ar fi vrut sa arunce în aer un avion american în Yemen ca să comemoreze un an de la moartea lui Osana Bin Laden, la 2 mai 2011. După cum a reieşit ulterior dejucarea atentatului a fost aportul MI5 britanic care reuşise să-şi înfiltreze un agent printre atentatori. Articolul cu pricina era destul de stînjenitor pentru oficialii americani care tocmai declaraseră că nu ar fi existat riscul unor atentate teroriste in perioada respectivă.

casa albaAcesta a fost şi perioada ( aprilie-mai 2012) in care convorbirile telefonice a cinci jurnaliști şi unui editor de la Associated Press au fost ascultate. A fost interceptat şi un fax, iar convorbirile porneau din sediile AP din Washington, New York si Hardfort, Conneticut, dar şi de la Camera Reprezentanților. În plus, FBI a declanșat o vastă investigaţie pentru sancţionarea surselor oficiale care au furnizat jurnaliştilor de la Associated Press informaţiile. Procurorul general/ ministrul Justitiei de la Washington Eric Holder aflat el însuși sub investigatia FBI ( la coordonarea căreia nu a participat ca să nu se afle in conflict de interese) a declarat in acesta săptămână presei ca divulgarea informațiilor către AssPres a pus în pericol cetățenii americani – “put american people ar risk”: “Sunt procuror din 1976 si este dacă nu cel mai grav, atunci cu siguranță intre primele două sau trei cazuri grave de scurgeri ale unor informații de siguranţă națională cu care am avut de-a face”.

Ass PressAssociated Press este de altă părere. Agentia de presa a trimis o scrisoare de protest ministerului de Justiție in care arată că ascultarea convorbirilor telefonice reprezintă “o intruziune masivă şi fără precedent” în activitatea media. Şeful AssPress declara că “nu există nici o justificare posibilă pentru mandatul extrem de larg pe baza căruia s-au făcut ascultările”. De obicei, atunci cand autoritățile caută sursa unor scurgeri de informații, mass-media sunt anunțate se vor afla sub un mandat de ascultare sau li se dă pur şi simplu ocazia să negocieze cu autoritățile, ceea ce acum nu s-a întâmplat. AP a aflat despre investigaţia FBI in urma unei citaţii recente din Columbia, unde se desfășoară unul dintre procese. Drept care procurorul general Eric Holder a fost audiat de o comisie a Senatului tocmai in ideea de a se afla in ce măsură ascultarea telefoanelor era justificată de raţiuni de securitate. Republicanii spun că a fost încălcat primul amendament al Constituţiei americane cel care apară libertatea presei. Nici democrații nu sunt prea fericiţi. Dar cum președintele este democrat, unii dintre ei au invocat reintroducerea unei legi care a funcţionare in 2009 potrivit căreia jurnaliștii işi pot proteja nestingheriti sursele, cu excepția situaţiilor de siguranță naționala. Ceea ce in cazul de faţă nu ar ajuta prea tare la clarificarea situatiei.

Nu întâmplător, aspectele de siguranță naționala sunt cele pe care insistă oamenii administrației. Joi, Barack Obama a abordat pentru prima data subiectul in faţa jurnaliştilor declarînd că “scurgerile de informații legate de siguranța națională pot însemna riscuri pentru poporul american”. El a adăugat ca nu îşi va cere scuze şi că nu crede că poporul american așteaptă de la comandantul său suprem să nu ia în seama scurgeri de informații care puteau pune viața oamenilor în pericol.

Exista insa o fateta a problemei pe care Washingtonul evita sa o detalieze. Administrația Obama s-a dovedit extraordinar de dură şi a desfășurat investigaţii în privința oficialilor care ar fi vorbit presei. Șase astfel de responsabili guvernamentali au fost trimiși in justiție, fata de numai trei in administrația Bush. Republicanii cereau ei inşişi urgentarea unor astfel de anchete pîna cînd, vara trecută, au început să se gândească că dezvăluirile făcute presei îl ajută pe Barack Obama să-şi creeze o imagine de luptător antiterorist şi protector al statului, așa că nu au mai insistat. Politizarea structurilor guvernamentale nu îi interesa in egala măsură cu ceea ce se putea vedea la televizor. Alegerile prezidențiale şi-au spus cuvîntul.

Anul trecut, la Londra, atunci cînd s-a aflat ca News of the World asculta posibili o serie intreaga de vedete, o mare investigatie i-a adus la audieri pe cei doi Murdoch, tată şi fiu, iar publicația a fost închisă. Convorbirile telefonice fuseseră interceptate de o organizație media, iar statul a reacţionat în apărarea vieţii private. La Washington, convorbirile unor jurnaliști au fost interceptate de stat în dauna libertăţii individului şi a dreptului său la informare. Cît de departe va merge statul american în investigaţia contra lui însuși? De fapt, unde începe siguranța națională şi unde se termină libertatea ?


http://www.stelian-tanase.ro/sa-stam-de-vorba/oamenii-lui-obama-asculta-telefoanele-jurnalistilor/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu